Irina Begu s-a calificat în turul doi la Australian Open, după ce adversarei sale i s-a făcut rău pe teren | FOTO: Petkovic s-a prăbușit pe suprafața de joc de două ori, a primit îngrijiri medicale, dar nu a mai putut continua

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România are o primă sportivă calificată în turul doi, la capătul celui de-al treilea meci (și ultimul) programat luni dimineață, în prima zi de întreceri la Australian Open 2019. Irina Begu (70 WTA) a beneficiat de abandonul adversarei directe, în momentul în care, condusă cu 1-0 la seturi de Andrea Petkovic (63 WTA), avea avantaj 4-3 și minge de break în manșa secundă.

Momente de confuzie pe Terenul 5 al complexului de la Melbourne Park, la meciul dintre Irina Begu și Andrea Petkovic. Aflată în față pe tabelă, nemțoaica s-a prăbușit pe suprafața de joc, înapoia liniei de fund a terenului, solicitând intervenția medicului. Partida a fost întreruptă pentru un time-out medical, la scorul de 7-6(3), 3-4, 30-40, cu nemțoaica la serviciu, iar medicii i-au acordat primul ajutor, au mutat-o la umbră și i-au măsurat tensiunea – indicând probleme cu deshidratarea. În ciuda intervenției medicilor, Petkovic nu a mai putut continua partida, iar Irina Begu a acces astfel în turul doi, beneficiind de abandonul adversarei sale, la o oră și 47 de minute de la startul partidei.

Reprezentanta Germaniei căzuse și în final de prim set, însă atunci nu a avut nevoie de intervenția medicilor, ea verificând doar starea piciorului stâng: a scos pantoful sport, apoi și-a așezat cu meticulozitate șireturile.

DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI, până la momentul retragerii sportivei din Germania

După două înfrângeri usturătoare pentru fanii tenisului românesc, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu nereușind să câștige vreun set în duelurile lor din primul tur, Irina Begu a adus, la propriu și la figurat, o picătură de roz în meniul zilei de luni, cu un start rapid în meciul cu experimentata Petkovic. Într-un sfert de oră, românca pusese deja pe tabelă un break la 30, hold la 30, break la zero, însă primele semnale combative apăreau din jumătatea opusă de teren, suficient cât a doua tură de serviciu să nu mai fie una confortabilă. Sfertfinalista din 2011 a avut minge de break, a trimis însă lung pe centru, Begu a revenit în avantaj cu forehand câștigător și a majorat avantajul, la 4-0. Lucrurile au luat însă o turnură neașteptată.

Mai departe, jocul celor două a pornit pe traiectorii opuse. Begu a lansat atacuri din ce în ce mai timide, în timp ce Petkovic s-a apropiat din ce în ce mai mult de echilibrul perfect. Petkovic a răspuns, astfel, cu serie de cinci game-uri, de-a lungul cărora Irina a beneficiat de o singură minge de joc, la retur. Pusă sub presiune pe propriul serviciu, la 4-5, Begu a dat drumul unui strigăt de frustrare după un start de joc cu dublă greșeală ce amenința să îi îndepărteze și mai mult setul. Repuse la egalitate, la 5-5, în fața unui sprint spre 1-0 pe tabelă, cu raport clar negativ în statistică între loviturile câștigătoare și greșelile neforțate (6-18 pentru Irina, 7-25 pentru Andrea), cele două s-au duelat mai departe în erori și nu în reușite.

Petkovic a trecut în față, 6-5, oferindu-și mingi consecutive de break și set pe lansarea Irinei, pe fondul mingilor ratate de româncă. Mai promptă, Irina s-a agățat, a trimis câștigător de trei ori și, revenind de la 0-40, a împins decizia la o loterie și mai agonizantă, a tiebreak-ului. Irinei i-a lipsit inspirația și nu a reușit să câștige nici măcar un punct pe serviciu în tiebreak. A făcut-o în schimb Petkovic, care a beneficiat și de dublă greșeală din partea româncei, și de un pic de ajutor din partea fileului, la un retur deviat cu puțin, dar decisiv, spre tușa Irinei. În tiebreak, Begu a trimis prea lung forehandul în primul punct și apoi a scăpat un retur în fazele finale, permițându-i astfel fostului număr 9 mondial să încheie învingătoare manșa, după 59 de minute, la finele unui set în care totalul greșelilor neforțate a fost uriaș – 52 (23 Begu, 29 Petkovic), de peste două ori mai mare decât numărul reușitelor (9-8).

3 puncte din 11 a câștigat Petkovic pe serviciul doi, în primul set

52 greșeli neforțate au fost comise în primul set

0 puncte din 2 jucate la fileu a câștigat Begu

Startul setului doi poate fi rezumat într-un singur cuvânt, din perspectiva Irinei Begu: frustrant. Cu o singură minge de break convertită din șase avute, românca a început promițător, din nou, cu 2-0, însă mai departe, Begu nu a reușit să apere serviciul de la 30-15, greșind cu reverul de două ori și cedând din prima avantajul luat. Eleva lui Adrian Marcu a irosit mingi consecutive de break în game-uri consecutive, a privit neputincioasă cum banda fileului îi prăvălește câștigător lui Petkovic mingea în terenul său, rezolvându-i nemțoaicei un game și urcând-o pe aceasta mai departe pe tabelă. Totuși, Irina a reușit să mențină avantajul minim, dat de ordinea la serviciu în manșă, pentru 4-3, având patru puncte câștigătoare în plus (13-9) și egalitate la greșeli neforțate, 9-9.

Doar cinci puncte s-au mai jucat după pauză, înainte ca Andrea Petkovic să se întindă pe suprafața de joc, în suferință.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×